Asa cum multi dintre voi stiu, viata la bloc e una plina de evenimente, menite sa te faca sa te simti ca intr-un colectiv unit. Se pare ca ideea ciuruitului de a ne transforma intr-o colectivitate uniforma, insa, a dat gres. Pentru ca traiul la bloc scoate in evidenta diferente majore intre colocatari. Spre exemplu, diferenta dintre orele de somn. Pentru ca mie imi place sa dorm. Nu dorm exagerat de mult, dorm la ore ciudate. Da, e un hobby. Si pentru ca somnul pana la ora 13 e o pasiune proprie, nu cer colocatarilor sa faca efortul deosebit de a nu ma trezi. Dar de cateva luni, se pare ca universul a creat o coalitie belicoasa cu vecinul de la 2, care, in fiecare dimineata , in jurul orei 6, incepe sa isi fixeze mobila cu cuie in perete. Si face gauri cu bormasina.Si apoi sparge peretele. Presupun ca in timpul noptii il cladeste la loc, pentru a o lua de la capat in fiecare dimineata, Nu imi explic ce face, pentru ca de renovat nu renoveaza, centrala nu-si pune, gresie si faianta nici atat. Poate are multe tablouri. Cert e faptul ca, zilnic, exceptand duminica, omul asta bate. Bate cu atata sete, cu atata pofta, de-ti vine sa dai naibii somnul si sa te duci sa-l ajuti. Dar la ce???? In ultimele saptamani, dupa ce ma trezeste, incerc sa adorm la loc in timp ce elaborez noi teorii. Una din ele imi contureaza in imaginatie un fel de Hannibal Lecter( daca n-ai vazut Tacerea Mieilor iesi repede de pe blog!!!) care isi tortureaza victimele batandu-le cu un ciocan, exact ca pe un snitel. Ceea ce ma face sa ma intreb ce se facea Hannibal Lecter daca statea la bloc, si avea vecini. Cum mai scapa el basma curata daca avea o batranica vizorista. sau cand mai avea timp sa agate victime, daca vecina de la 2 il invita zilnic la cafea. Si mai ales, daca temperamentul lui criminal se manifesta fara nici un fel de influente, ce macel ar fi iesit dupa ce trebuia sa suporte sedinte saptamanale in uscatoria blocului. Si uite asa mi se duce tot somnul.Sper din tot sufletul sa ramana fara piese de mobilier, sau fara victime. Sau cel putin sa isi ia ciocan cu amortizor, pentru ca lipsa de somn ma face artagoasa.
Lasa-ma sa-ti vorbesc despre singuratate.
Lasa-ma sa-ti vorbesc de noptile in care adorm cu ochii strans inchisi si mana inclestata langa inima, inchipuindu-mi pentru o clipa ca aud respiratia lui lenta si calma langa mine. Si deschid ochii, si privesc locul gol, si stiu sigur ca el a disparut cu o secunda mai devreme, iar daca as aprinde suficient de repede lumina as mai putea vedea inca urma trupului lui disparand incet dintre cearsafuri. N-am aprins niciodata lumina suficient de repede din pacate in ultima vreme.
Lasa-ma sa-ti vorbesc de diminetile in care ma trezesc cautand ceva nedefinit, dar atat de aproape incat cu siguranta ca daca incerc o sa pot sa ating acel ceva. Atat de aproape… si totusi niciodata acolo. Atat de departe… Deschid ochii si iluzia se risipeste brusc, lasand in urma pumnii stransi si un inceput de lacrima in coltul ochiului stang.
Il vad pe trecerea de pietoni, traversand strada in drum spre scoala. E el? Imposibil. “Imposibil”. Cuvantul mi se rostogoleste prin creier, urland sa fie rostit. Spun cu voce tare: imposibil. Nu se poate sa fie el, e doar o coincidenta, o amintire prin asociere. Si atunci de ce simt nevoia sa mai privesc o data, doar ca sa fiu sigura ca ma insel?
Privesc absent ecranul mat. Ma uit la un film romantic. El o intalneste pe ea intamplator, intr-unul din compartimentele trenului, la cinci luni de cand s-au vazut ultima oara. Ea e inca singura. El a iesit dintr-un divort stupid. Locuieste tot cu mama si cu bunica? Nu! S-a mutat! Iata noua adresa. Si numarul de telefon. Ma cauti? Da. Ce stupid ne-am despartit ultima oara. Oare de ce ne-am certat? Nu-mi aduc aminte. Eram prea prosti si nu aveam rabdare. La plecare el ii saruta mana galant, iar ea ii zambeste simplu, ca unui vechi prieten demult uitat. Trei luni mai tarziu se casatoresc – si totul datorita unui obscur functionar de la ghiseul de bilete care le-a vandut locuri in acelasi compartiment.
Cineva mi-a spus odata ca nu e sanatos sa privesti prea multe filme. Sau sa citesti povesti de iubire. In definitiv, toate reprezinta vise, aspiratii, creatii ale unui om. Si-atunci imi vine sa ma intreb: si totusi, nu exista iubire perfecta si fara pata? Ce s-a intamplat cu “si au trait fericiti pana la adanci batranete”?
E simplu! S-au casatorit si au plecat in luna de miere la castelul zmeului. Dar odata ajunsi acasa, au inceput necazurile. Ea ii reprosa tot timpul ca mama lui considera ca ea nu e indeajuns de buna pentru el, si cu siguranta n-a meritat sa isi puna viata in primejdie pentru asa o nora. El incerca sa-o convinga ca EL, si nu maica-sa, e cel cu care s-a casatorit. Apoi serile el a inceput sa plece de-acasa, la inceput rar, apoi din ce in ce mai des. Avea noi prieteni, unul din ei chiar ruda indepartata a zmeului, si colinda cu ei prin baruri pana noaptea tarziu. Ea a renuntat sa-l mai cicaleasca, a renuntat si sa se mai lupte pentru ca ei doi sa fie impreuna. Oare luptase vreodata?
Pana la urma s-au despartit. Ea s-a casatorit cu un om obisnuit, cu o slujba obisnuita, care si-a luat inima in dinti si a cerut-o de sotie. El s-a insurat din nou, si ironia sortii, cu sora amicului sau ruda de departe cu vechiul sau dusman.
“Si?”, intreb eu. Si au trait fericiti pana la adanci batraneti? Numai ca viata nu e niciodata asa cum crezi. Viata e ceea ce se intampla cu tine. In timp ce faci planuri, te ia si te arunca si te poarta pe unde nu te astepti. Si nu stiu daca peste trei ani, intr-o gara nu-l voi intalni si eu pe el, cel care mi-a fost cu adevarat destinat…
Si poate am dreptate. Poate totul e adevarat. Si poate destinul ne va aduce fata in fata, pe o banala bancheta de tren, intr-o banala zi de miercuri. Dar nu pot sa nu ma intreb… si daca n-am sa il recunosc pe aleasul meu? Si daca dupa doua ore de conversatie banala o sa ne ridicam si o sa disparem din nou in ceata umana din care mana intamplatoare a unui functionar obscur ne-a ales si ne-a adus impreuna? Si o sa ne petrecem apoi restul vietii mereu cautand, mereu alergand dupa ceva ce nu putem numi, dar spre care tindem cu toata fiinta…
Lasa-ma sa-ti vorbesc despre singuratate. Da, locuieste la mine momentan. Si a promis ca o se mute imediat dupa ce o sa vina EL…
sunt femeie pentru ca pot sa mananc o ciocolata intreaga fara sa ma copleseasca culpabilitatea…
sunt femeie pentru ca pot sa vad in barbatul meu un copil atunci cand el ma lasa…
sunt femeie pentru ca ma fac apa cand ma priveste si piatra cand ma atinge…
- pentru ca nu vreau sa stiu de ce ma iubeste, accept orice motiv care pentru el e suficient…
- pentru ca mi-a acaparat universul fara sa-mi ia si libertatea…
- pentru ca stiu ca nu primul, ci ultimul barbat e cel care te infloreste…
- pentru ca am inteles ca ma minte pentru ca ma iubeste si asa intelege el sa ma menajeze…
- pentru ca am invatat sa cred si sa astept, sa ascult ce spune fara sa speculez ce-o fi vrut sa spuna, pentru ca nu vreau sa aleg, ci sa fiu aleasa…
- pentru ca cu el sunt prima si ultima femeie, aida, venus si medeea…
- pentru ca depindem toate, ca femei, de un barbat care sa intre in carne prin suflet, nu invers…
- pentru ca mai mult decat a fi dorita de orice barbat este a fi dorita de un singur barbat…
As vrea sa plang, Doamne cat mi-as dori sa pot plange! Dar nu mai am lacrimi, s-au uscat toate lacrimile mele, au curs pe asternuturile noastre pe care tu ai indraznit sa le murdaresti cu omenescul din tine, acel omenesc care iti da statutul de barbat si atat. Cum o fi fost? Cum ai indraznit sa imi iei visele, cum ai indraznit sa imi iei dorul si zambetele, cum?! As vrea sa-mi pot tine ochii inchisi si dimineata, n-as mai vrea sa ii deschid, as vrea sa uit.De ce nu se opreste totul, asa, intr-un minut?
De ce-ai venit? E tarziu….sunt obosita! vrei sa te iert. Ce e iertarea? Vrei sa te iubesc. nu mai am iubire…..Totul e distrus de mizerabilul cotidian, monotonia oamenilor obisnuiti. Credeam ca sunt altfel, ca n-o sa mor din aceeasi greseala umana, ca n-o sa ma sting in aceeasi oboseala…
M-am inselat. Suntem toti la fel. Eu doar… cu un “te iubesc” mai putin. Iarta-ma ca nu te pot ierta. Eu am sa tac acum, nu mai am nimic de spus, iar tacerea asta nu vreau sa o impart cu tine…E egoismul cautarii disperate de liniste. te rog pleaca! Esti singur, esti liber sa culegi lacrimile oricui…..dar nu pe ale mele..ADIO.
