Lasa-ma sa-ti vorbesc despre singuratate.
Lasa-ma sa-ti vorbesc de noptile in care adorm cu ochii strans inchisi si mana inclestata langa inima, inchipuindu-mi pentru o clipa ca aud respiratia lui lenta si calma langa mine. Si deschid ochii, si privesc locul gol, si stiu sigur ca el a disparut cu o secunda mai devreme, iar daca as aprinde suficient de repede lumina as mai putea vedea inca urma trupului lui disparand incet dintre cearsafuri. N-am aprins niciodata lumina suficient de repede din pacate in ultima vreme.
Lasa-ma sa-ti vorbesc de diminetile in care ma trezesc cautand ceva nedefinit, dar atat de aproape incat cu siguranta ca daca incerc o sa pot sa ating acel ceva. Atat de aproape… si totusi niciodata acolo. Atat de departe… Deschid ochii si iluzia se risipeste brusc, lasand in urma pumnii stransi si un inceput de lacrima in coltul ochiului stang.
Il vad pe trecerea de pietoni, traversand strada in drum spre scoala. E el? Imposibil. “Imposibil”. Cuvantul mi se rostogoleste prin creier, urland sa fie rostit. Spun cu voce tare: imposibil. Nu se poate sa fie el, e doar o coincidenta, o amintire prin asociere. Si atunci de ce simt nevoia sa mai privesc o data, doar ca sa fiu sigura ca ma insel?
Privesc absent ecranul mat. Ma uit la un film romantic. El o intalneste pe ea intamplator, intr-unul din compartimentele trenului, la cinci luni de cand s-au vazut ultima oara. Ea e inca singura. El a iesit dintr-un divort stupid. Locuieste tot cu mama si cu bunica? Nu! S-a mutat! Iata noua adresa. Si numarul de telefon. Ma cauti? Da. Ce stupid ne-am despartit ultima oara. Oare de ce ne-am certat? Nu-mi aduc aminte. Eram prea prosti si nu aveam rabdare. La plecare el ii saruta mana galant, iar ea ii zambeste simplu, ca unui vechi prieten demult uitat. Trei luni mai tarziu se casatoresc – si totul datorita unui obscur functionar de la ghiseul de bilete care le-a vandut locuri in acelasi compartiment.
Cineva mi-a spus odata ca nu e sanatos sa privesti prea multe filme. Sau sa citesti povesti de iubire. In definitiv, toate reprezinta vise, aspiratii, creatii ale unui om. Si-atunci imi vine sa ma intreb: si totusi, nu exista iubire perfecta si fara pata? Ce s-a intamplat cu “si au trait fericiti pana la adanci batranete”?
E simplu! S-au casatorit si au plecat in luna de miere la castelul zmeului. Dar odata ajunsi acasa, au inceput necazurile. Ea ii reprosa tot timpul ca mama lui considera ca ea nu e indeajuns de buna pentru el, si cu siguranta n-a meritat sa isi puna viata in primejdie pentru asa o nora. El incerca sa-o convinga ca EL, si nu maica-sa, e cel cu care s-a casatorit. Apoi serile el a inceput sa plece de-acasa, la inceput rar, apoi din ce in ce mai des. Avea noi prieteni, unul din ei chiar ruda indepartata a zmeului, si colinda cu ei prin baruri pana noaptea tarziu. Ea a renuntat sa-l mai cicaleasca, a renuntat si sa se mai lupte pentru ca ei doi sa fie impreuna. Oare luptase vreodata?
Pana la urma s-au despartit. Ea s-a casatorit cu un om obisnuit, cu o slujba obisnuita, care si-a luat inima in dinti si a cerut-o de sotie. El s-a insurat din nou, si ironia sortii, cu sora amicului sau ruda de departe cu vechiul sau dusman.
“Si?”, intreb eu. Si au trait fericiti pana la adanci batraneti? Numai ca viata nu e niciodata asa cum crezi. Viata e ceea ce se intampla cu tine. In timp ce faci planuri, te ia si te arunca si te poarta pe unde nu te astepti. Si nu stiu daca peste trei ani, intr-o gara nu-l voi intalni si eu pe el, cel care mi-a fost cu adevarat destinat…
Si poate am dreptate. Poate totul e adevarat. Si poate destinul ne va aduce fata in fata, pe o banala bancheta de tren, intr-o banala zi de miercuri. Dar nu pot sa nu ma intreb… si daca n-am sa il recunosc pe aleasul meu? Si daca dupa doua ore de conversatie banala o sa ne ridicam si o sa disparem din nou in ceata umana din care mana intamplatoare a unui functionar obscur ne-a ales si ne-a adus impreuna? Si o sa ne petrecem apoi restul vietii mereu cautand, mereu alergand dupa ceva ce nu putem numi, dar spre care tindem cu toata fiinta…
Lasa-ma sa-ti vorbesc despre singuratate. Da, locuieste la mine momentan. Si a promis ca o se mute imediat dupa ce o sa vina EL…
sunt femeie pentru ca pot sa mananc o ciocolata intreaga fara sa ma copleseasca culpabilitatea…
sunt femeie pentru ca pot sa vad in barbatul meu un copil atunci cand el ma lasa…
sunt femeie pentru ca ma fac apa cand ma priveste si piatra cand ma atinge…
- pentru ca nu vreau sa stiu de ce ma iubeste, accept orice motiv care pentru el e suficient…
- pentru ca mi-a acaparat universul fara sa-mi ia si libertatea…
- pentru ca stiu ca nu primul, ci ultimul barbat e cel care te infloreste…
- pentru ca am inteles ca ma minte pentru ca ma iubeste si asa intelege el sa ma menajeze…
- pentru ca am invatat sa cred si sa astept, sa ascult ce spune fara sa speculez ce-o fi vrut sa spuna, pentru ca nu vreau sa aleg, ci sa fiu aleasa…
- pentru ca cu el sunt prima si ultima femeie, aida, venus si medeea…
- pentru ca depindem toate, ca femei, de un barbat care sa intre in carne prin suflet, nu invers…
- pentru ca mai mult decat a fi dorita de orice barbat este a fi dorita de un singur barbat…
As vrea sa plang, Doamne cat mi-as dori sa pot plange! Dar nu mai am lacrimi, s-au uscat toate lacrimile mele, au curs pe asternuturile noastre pe care tu ai indraznit sa le murdaresti cu omenescul din tine, acel omenesc care iti da statutul de barbat si atat. Cum o fi fost? Cum ai indraznit sa imi iei visele, cum ai indraznit sa imi iei dorul si zambetele, cum?! As vrea sa-mi pot tine ochii inchisi si dimineata, n-as mai vrea sa ii deschid, as vrea sa uit.De ce nu se opreste totul, asa, intr-un minut?
De ce-ai venit? E tarziu….sunt obosita! vrei sa te iert. Ce e iertarea? Vrei sa te iubesc. nu mai am iubire…..Totul e distrus de mizerabilul cotidian, monotonia oamenilor obisnuiti. Credeam ca sunt altfel, ca n-o sa mor din aceeasi greseala umana, ca n-o sa ma sting in aceeasi oboseala…
M-am inselat. Suntem toti la fel. Eu doar… cu un “te iubesc” mai putin. Iarta-ma ca nu te pot ierta. Eu am sa tac acum, nu mai am nimic de spus, iar tacerea asta nu vreau sa o impart cu tine…E egoismul cautarii disperate de liniste. te rog pleaca! Esti singur, esti liber sa culegi lacrimile oricui…..dar nu pe ale mele..ADIO.
Subsemnata, vă aduc la cunoştinţă decizia irevocabilă de a demisiona oficial din funcţia de adult pe care o deţin acum abuziv.
După o analiză detaliată a situaţiei, m-am hotărât să mă retrag şi să preiau atribuţiile unui copil de şase ani, cu toate drepturile şi îndatoririle pe care le-am avut cândva, dar la care am renunţat cu prea mare uşurinţă. Vreau să desenez cu cretă colorată pe strada unde locuiesc, atunci când trec oameni maturi şi importanţi spre serviciu, şi să nu-mi pese de stresul lor în lupta cu minutele şi traficul care îi aşteaptă. Vreau să fiu mândră de trotineta mea cea roşie, fără să mă interseze cât costă asigurarea pe anul viitor. Vreau să cred sincer că bomboanele Tic-tac sunt mai bune decât banii, pentru că le poţi mânca. Vreau să stau întinsă la umbra unui copac, cu un pahar de limonadă în mână şi cu ochii la norii pufoşi care aleargă pe cer, întrebându-se cu uimire de ce adulţii nu fac la fel. Vreau să mă întorc în trecut, la vremurile când viaţa era simplă. Atunci când tot ce ştiam se rezuma la cele şapte culori, cinci poezii, zece cifre şi vocea mamei care mă chema la masă când nu îmi era foame.
Vreau înapoi, atunci când nu îmi păsa de cât de puţine lucruri ştiam, pentru că nici nu ştiam cât de puţine ştiam. Vreau să cred, ca odinioară, că totul pe lumea asta este fie gratuit, fie se poate cumpăra cu preţul unei îngheţate la pahar.
M-am maturizat prea mult şi nici nu mai ştiu când m-am trezit mare. A fost cu siguranţă un abuz şi îmi cer iertare. Am ajuns astfel să aflu ceea ce nu ar fi trebuit: războaie, copii abuzaţi şi copii murind de foame, divorţuri, droguri în licee, prostituţie, justiţie coruptă, politicieni de mahala, biserici de homosexuali, fraţi învrăjbiţi fără bani, ură, bârfă.
Ce s-a întâmplat cu timpul când aveam impresia că moartea este un concept de poveste, că doar împăraţii bătrâni mor ca să facă loc pe tron prinţilor tineri, căsătoriţi cu prinţese câştigate în urma ultimei “zmeiade”?
Vreau să mă reîntorc la vremea când toţi copiii citeau cărţi folositoare, când muzica era neotrăvită, când televiziunea era pentru ştiri şi emisiuni de familie, fără sex explicit şi violenţă implicită la fiecare zece secunde.
Vreau desene animate cu Donald Duck.
Ce bine era când credeam, în naivitatea mea, că toată lumea din jur este fericită deoarece eu eram fericită! Promit solemn că, imediat ce o să-mi reiau atribuţiile de copil, o să-mi petrec după-amiezile căţărându-mă în copaci, călărind bicicleta şi citind Robinson Crusoe, ascunsă în coliba înjghebată din ramuri şi frunze de fag, în spatele grădinii.
Îmi iau angajamentul că nu o să îmi pese de ratele casei, de facturile de telefon, curent, gaz, apa, gunoi, cablu TV şi Internet, asigurări pentru maşini, asigurări de sănătate, taxe anuale de proprietate, credit-carduri, computerul virusat şi faptul că maşina a început să vrea la mecanic.
Vă asigur că nu o să fiu pusă în încurcătură atunci când o să fiu întrebată “Ce-o să te faci când o să creşti mare?”, deoarece acum ştiu: vreau să fiu COPIL.
Gata cu plecatul la serviciu când ar trebui să dorm, gata cu ştirile despre terorişti, bombe şi căderi de avioane. Gata cu părul grizonat, ochelarii pierduţi, medicamentele scumpe şi dinţii de porţelan.
Gata, stop, cedez! Demisionez din funcţia de ADULT. Vreau să cred în sinceritatea zâmbetelor, nobleţea vorbelor, o lume a cuvântului dat şi respectat, a dreptăţii, a păcii, a viselor împlinite şi a îngerilor buni.
Vreau să am iarăşi şase ani şi jumătate. Fiţi voi mari şi importanţi şi ocupaţi şi îngrijoraţi. Eu vreau să cresc MICĂ!
Crezi că azi am să fiu ce îţi doresti? Crezi că în mine zace copilul care, poate, ştie cum să te iubească?
Crezi că ai să închizi azi ochii gândindu-te la mine şi ai să-mi simţi parfumul în timp ce adormi?
Crezi că vreodată, pe negândite, paşii tăi au să te aducă în faţa uşii mele? .. şi ai să te învârti nehotărât pe călcâie.. şi ai să priveşti strada pustie, şi fulgii căzând.. şi ai să priveşti geamul meu şi obloanele trase, şi apoi o să pleci..
Crezi că în tăcerea ce te înconjoară, ai să îţi aminteşti vocea mea? şi peste zile, luni, ani… atunci când totul în jurul tău se dărâmă… ai să îţi aminteşti zâmbind cum ne certam în joacă? şi ai să îţi doreşti măcar un strop din copilăria pe care o emanam atunci? dar dacă acum ai să mă schimbi .. ai să faci din mine femeia pe care ţi-o doreşti .. şi-apoi, peste ani, când o să te copleşească răutatea lumii din jur, ai să mă cauţi… şi ai să găseşti în loc de copilul pe care l-ai lăsat în urmă, o reflecţie a tot ceea ce vrei să eviţi?
Sunt suflete de copil care nu sunt menite să fie schimbate .. sunt zâmbete care trebuie să rămână nevinovate .. sunt defecte care au farmecul lor, şi sunt oameni care nu pot fi răi .. oricât ar încerca… şi crezi că, atunci când am sa fiu ce îţi doreşti azi,
şi va veni ziua de mâine, nu ai să tânjeşti după ceea ce ieri nu mai vroiai să fiu .. ?
Incearca sa uiti…sa inchizi ochii pentru o secunda si sa te gandesti la tot ce a fost mai frumos in viata ta…la toate clipele pe care,daca ai fi fortat de o imprejurare sau alta.le-ai alege din sutele de mii de momente…incearca sa le derulezi in fata ochilor de parca in jurul tau nu exista suparare,nu exista vant sau furtuni,nu exista om sau fiinta care sa iti poata strica starea asta…zambesti?…in timp ce zeci de zambete din trecut iti animeaza fata…ma vezi? Sunt acolo?…in cioburile care ti-au cladit fericirea peste ani…se oglindeste macar pentru o secunda chipul meu? Iti tresare sufletul cand ma vezi zambind?cand imi iei mana in a ta in timp ce gonesti pe sosea? Cand iti rasuna in urechi “join me in death” in noapte…si o privire de copil de langa tine se ridica si te intreaba la cine te gandesti?…”la tine plostutza mea..”…si copilul inchide ochii…si se gandeste ca daca in urmatoarea secunda ne-am izbi de ceva…daca din secunda aia n-am mai fi…n-as regreta nimic…nici o cearta,nici o suparare,nici un zambet..NIMIC….dar ii deschid…si mana mea e tot in mana ta…si uit de mine,uit ca maine merg la lucru…uit ca iar m-am certat cu tata,uit ca alaltaieri m-ai mintit si m-am suparat…imi aduc aminte doar de un “te ube” dulce pe care l-am auzit in graba de la tine…a sters tot ce e rau…totul….IUBIRE…e un sentiment atat de strain mie, a fost senzatia aia care te face sa urmezi pe cineva pana in panzele albe…sa plangi cand plange…sa razi cand rade,sa vrei sa il ingrijesti cand e bolnav si sa pupi sa treaca,ca la bebei……dar e trecatoare..lasa in urma insa lucruri frumoase…amintirile a doi oameni care,o vreme., au mers pe acelasi drum…de mana…sau separat…unul inainte,altul in spate strigand dupa primul…imbratisati..sarutandu-se…privindu-se in ochi cu dragoste sau cu repros,certandu-se apoi impacandu-se in cel mai dulce mod…e un drum…toata viata e un drum…raman insa in urma amintiri, sute de zambete pe care mi le-ai darut,pe care toate lacrimile mele nu le-ar putea sterge…si in loc sa le pastrez…le-am distrus cu fiecare zi in care am incercat sa le sterg
