Lasa-ma sa-ti vorbesc despre singuratate.

Lasa-ma sa-ti vorbesc de noptile in care adorm cu ochii strans inchisi si mana inclestata langa inima, inchipuindu-mi pentru o clipa ca aud respiratia lui lenta si calma langa mine. Si deschid ochii, si privesc locul gol, si stiu sigur ca el a disparut cu o secunda mai devreme, iar daca as aprinde suficient de repede lumina as mai putea vedea inca urma trupului lui disparand incet dintre cearsafuri. N-am aprins niciodata lumina suficient de repede din pacate in ultima vreme.
Lasa-ma sa-ti vorbesc de diminetile in care ma trezesc cautand ceva nedefinit, dar atat de aproape incat cu siguranta ca daca incerc o sa pot sa ating acel ceva. Atat de aproape… si totusi niciodata acolo. Atat de departe… Deschid ochii si iluzia se risipeste brusc, lasand in urma pumnii stransi si un inceput de lacrima in coltul ochiului stang.
Il vad pe trecerea de pietoni, traversand strada in drum spre scoala. E el? Imposibil. “Imposibil”. Cuvantul mi se rostogoleste prin creier, urland sa fie rostit. Spun cu voce tare: imposibil. Nu se poate sa fie el, e doar o coincidenta, o amintire prin asociere. Si atunci de ce simt nevoia sa mai privesc o data, doar ca sa fiu sigura ca ma insel?
Privesc absent ecranul mat. Ma uit la un film romantic. El o intalneste pe ea intamplator, intr-unul din compartimentele trenului, la cinci luni de cand s-au vazut ultima oara. Ea e inca singura. El a iesit dintr-un divort stupid. Locuieste tot cu mama si cu bunica? Nu! S-a mutat! Iata noua adresa. Si numarul de telefon. Ma cauti? Da. Ce stupid ne-am despartit ultima oara. Oare de ce ne-am certat? Nu-mi aduc aminte. Eram prea prosti si nu aveam rabdare. La plecare el ii saruta mana galant, iar ea ii zambeste simplu, ca unui vechi prieten demult uitat. Trei luni mai tarziu se casatoresc – si totul datorita unui obscur functionar de la ghiseul de bilete care le-a vandut locuri in acelasi compartiment.
Cineva mi-a spus odata ca nu e sanatos sa privesti prea multe filme. Sau sa citesti povesti de iubire. In definitiv, toate reprezinta vise, aspiratii, creatii ale unui om. Si-atunci imi vine sa ma intreb: si totusi, nu exista iubire perfecta si fara pata? Ce s-a intamplat cu “si au trait fericiti pana la adanci batranete”?
E simplu! S-au casatorit si au plecat in luna de miere la castelul zmeului. Dar odata ajunsi acasa, au inceput necazurile. Ea ii reprosa tot timpul ca mama lui considera ca ea nu e indeajuns de buna pentru el, si cu siguranta n-a meritat sa isi puna viata in primejdie pentru asa o nora. El incerca sa-o convinga ca EL, si nu maica-sa, e cel cu care s-a casatorit. Apoi serile el a inceput sa plece de-acasa, la inceput rar, apoi din ce in ce mai des. Avea noi prieteni, unul din ei chiar ruda indepartata a zmeului, si colinda cu ei prin baruri pana noaptea tarziu. Ea a renuntat sa-l mai cicaleasca, a renuntat si sa se mai lupte pentru ca ei doi sa fie impreuna. Oare luptase vreodata?
Pana la urma s-au despartit. Ea s-a casatorit cu un om obisnuit, cu o slujba obisnuita, care si-a luat inima in dinti si a cerut-o de sotie. El s-a insurat din nou, si ironia sortii, cu sora amicului sau ruda de departe cu vechiul sau dusman.
“Si?”, intreb eu. Si au trait fericiti pana la adanci batraneti? Numai ca viata nu e niciodata asa cum crezi. Viata e ceea ce se intampla cu tine. In timp ce faci planuri, te ia si te arunca si te poarta pe unde nu te astepti. Si nu stiu daca peste trei ani, intr-o gara nu-l voi intalni si eu pe el, cel care mi-a fost cu adevarat destinat…
Si poate am dreptate. Poate totul e adevarat. Si poate destinul ne va aduce fata in fata, pe o banala bancheta de tren, intr-o banala zi de miercuri. Dar nu pot sa nu ma intreb… si daca n-am sa il recunosc pe aleasul meu? Si daca dupa doua ore de conversatie banala o sa ne ridicam si o sa disparem din nou in ceata umana din care mana intamplatoare a unui functionar obscur ne-a ales si ne-a adus impreuna? Si o sa ne petrecem apoi restul vietii mereu cautand, mereu alergand dupa ceva ce nu putem numi, dar spre care tindem cu toata fiinta…
Lasa-ma sa-ti vorbesc despre singuratate. Da, locuieste la mine momentan. Si a promis ca o se mute imediat dupa ce o sa vina EL…